sâmbătă, 18 martie 2017

Plantarea murului

PLANTAREA MURULUI

Pentru cultura murului sunt corespunzătoare terenurile permeabile, profunde, adăpostite natural de păduri, dealuri, perdele de protecţie, ferite de curenţii reci şi vânturi puternice mai ales la cultura de soiuri fără ghimpi mai sensibile la ger.

PREGĂTIREA TERENULUI

Pregătirea terenului înainte de plantare se va face după aceleaşi criterii folosite şi la celelalte specii pomicole.
Terenul trebuie bine pregătit având în vedere longevitatea culturii de mur: 20 de ani.
Arătura se va face la 25-30 cm adancime fiind necesară o scarificare înainte de arătura pe terenurile mai grele, argiloase. Scarificarea se face în funcţie de zonă la 50-80 cm.
După arătură se încorporează cu grapa cu discuri sau freza aproximativ 30-50 tone gunoi de grajd fermentat de 2-3 ani dacă acestă lucrare nu s-a făcut la cultura precedentă.
Daca solul nu este suficient mărunţit după disc se va mai trece odată cu o freză sau combinator cu 5-7 zile înainte de plantare.

AMPLASAREA CULTURII ŞI DISTANŢE DE PLANTARE

Rândurile vor fi orientate pe direcţia N-S, pentru ca plantele să beneficieze de cât mai multă lumină, iar pe terenurile în pantă vor fi orientate pe curbele de nivel.
Distanţa cea mai potrivită de plantare este de 2,5-3 m între rânduri şi de 1,2-1,5 m pe rând.
Înainte de plantare se va efectua pichetarea terenului astfel săpatul gropilor se va efectua mult mai repede.
Se vor întinde câte 2 sfori paralele în lungul rândurilor pe lângă care se vor aşeza apoi ţăruşii (picheţii) de 30-40 cm lungime pentru marcarea gropilor.

PERIOADELE DE PLANTARE

Murul se poate planta toamna dupa apariţia primelor brume: 15 octombrie – sfarsit de noiembrie. Acestă perioadă de plantare este cea mai indicată mai ales în zonele unde primavara se poate intra foarte târziu pe teren.
Primăvara murul se poate planta pe tot parcursul lunii martie de preferat la începutul lunii.

PLANTAREA PROPRIU ZISĂ

Dacă murul este în ghivece de 1 litru groapa se va săpa de 20*20*20 cm. Ca alternativă la acest caz se pot deschide rigole cu tractorul la adâncimea 18-20 cm în care apoi se vor repartiza plantele la distanţe egale.
Se recomandă administrarea la fiecare groapa de gunoi bine fermentat care se va amesteca cu pământul din groapă.
La fiecare groapa se vor administra 5 kg mraniţa sau gunoi de grajd bine fermentat, sau dacă nu este disponibil vom folosi îngrăşăminte complexe 16-16-16 în doze 20-30 g la fiecare groapă.
Dacă plantele sunt la ghivece de 2 l sau cu rădăcină nudă groapa poate fi mai mare: 25-30 cm pe fiecare latură.
Important!!! Nu se introduce adânc murul în sol. Peste nivelul pământului din ghiveci se pune un strat de 2-3 cm de pămant care se va tasa uşor aşa încât să nu se rupă rădăcinile. Nu se tasează solul cu picioarele la plantele din ghivece.
La plantarea de primăvară a plantelor cu rădăcină nudă este recomandată mocirlirea plantelor cu un amestec egal de apă + pământ + gunoi proaspăt de bovine. Plantele cu rădăcină nudă se vor planta cu 3-5 cm mai adânc decât nivelul coletului.

LUCRĂRI DUPĂ PLANTARE

La plantarea de toamnă mai timpurie dacă solul este mai uscat sau toamna secetoasă se va face o irigare cu o doză de 2-3 l de apă/plantă. Această irigare va asigura o prindere bună a plantelor.
În zonele mai reci mai ales la plantele din ghiveci mai putin viguroase şi mai suptiri acestea trebuie protejate peste iarnă.
Protejarea împotriva îngheţului se poate face prin aşezarea ramurilor în lungul rândului şi bilonarea rândului cu 15-20 cm de pământ peste ramurile plantelor. Protejarea se mai poate face şi cu paie în strat de 25-30 cm în lungul rândului.
Primăvara devreme când solul se dezgheaţă plantele vor fi dezgropate.
Mai multe detalii: http://pepinierelehida.ro/plantarea-murului/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu